- martie 27, 2024
- Posted by: Vlad Neacsu
- Category: Blog, Știri

Procedurile de despăgubire a celor deposedați abuziv de regimul comunist prin puncte ANRP durează mult, se pot întinde pe parcursul multor ani și plățile pot suporta întârzieri.
Conform informărilor periodice ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, într-o lună, sunt soluționate circa 300 de dosare. Până la data de 11 martie, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a primit 68.900 dosare, din care au fost rezolvate 55.203 dosare. Prin urmare, ANRP mai are de soluționat aproape 13.700 de cazuri. Deși in perioada recentă, numărul de dosare nou înregistrate este mic, de ordinul câtorva zeci pe lună, există un număr semnifcativ de cazuri în așteptare. Astfel dacă sunt rezolvate până la 300 de dosare pe lună, cum s-a întâmplat până acum, soluționarea tuturor cererilor va necesita încă aproape patru ani de acum încolo.
Primele dosare de despăgubire prin puncte ANRP au primit soluții în iulie 2013
Astfel procesul se poate întinde până în 2028, adică la 15 ani de la primele decizii de acordare a punctelor. Iar emiterea titlurilor de plătă și plățile efective înseamna alte perioade așteptare.
Valoarea nominală a punctului ANRP este de un leu. Pentru valorificarea punctelor in numerar, beneficiarii trebuie sa depună o cerere pentru emiterea titlului de plată. Plata efectivă se derulează în cinci tranșe anuale egale, de 20% fiecare.
În condițiile în care soluționarea dosarelor și plata efectivă va mai dura câțiva ani buni sunt toate șansele ca despăgubirea finală a celor expropriați de comuniști să treacă dincolo de 2030. Astfel despăgubirile ar intra în al cincilea deceniu de la căderea regimului, o perioadă care rivalizează cu durata
comunismului în România(1948-1989).